sâmbătă, 6 iulie 2013

Orhideele în toată splendoarea lor



,,Pe peretele acoperit cu faianţă, îşi etalează, mândre, frumuseţea. Flirtează cu briza, cu umbra şi cu soarele, iar aici sunt mai frumoase ca oricând.”

Aşa suna introducerea unui articol dintr-un ziar anunţând Expoziţia Naţională Anuală de Orhidee din San José (Costa Rica). Simpla menţionare a orhideelor ne poate duce cu gândul la câteva dintre cele mai frumoase şi mai deosebite flori din lume.

Orhideele sunt de mii de ani considerate preţioase. Conform dovezilor, chinezii le cultivau cu peste 4 000 de ani în urmă. Se spune că în celălalt capăt al pământului, Montezuma, care a domnit între anii 1502–1520 peste teritoriul care astăzi se numeşte Mexic, a cultivat mai multe specii de orhidee. Însă doar în anii 1800 aceste plante au ajuns să fie din ce în ce mai căutate.

Cattleya
În 1818 un britanic pe nume William Cattley a primit un transport de plante tropicale din Brazilia. În materialul care servea la împachetat el a observat părţi din plante ce semănau cu nişte rădăcini. Le-a plantat şi apoi a fost încântat să le vadă frumoasa floare violetă. Acest tip de orhidee este acum cunoscut sub numele de Cattleya.

În anii 1800, era în vogă colecţionarea exemplarelor deosebite de orhidee în rândul celor bogaţi. Speciile noi mai ales costau enorm. Pe la începutul secolului al XX-lea însă moda orhideelor a trecut. Apoi, pe la mijlocul secolului, când au fost descoperite metode ieftine de cultivare a acestor plante, moda a reapărut. Astăzi oricine se poate bucura de aceste flori exotice!

De o varietate incredibilă


Cuprinzând circa 20 000 de specii răspândite pe tot pământul, familia orhideelor este, probabil, cea mai mare familie de plante cu flori. Se găsesc practic pretutindeni, de la Cercul Polar până la regiunile semideşertice. În timp ce unele orhidee cresc în vârful copacilor aflaţi la o altitudine de 3 000 m în Munţii Anzi, altele — precum cele din Australia — îşi petrec cea mai mare parte a vieţii sub pământ.


Orhideea-tigru poate avea 610 cm şi poate cântări până la două tone
Orhideele sunt de toate mărimile şi culorile şi emană o varietate de parfumuri. În Papua Noua-Guinee, unele specii măsoară câţiva metri în înălţime şi cântăresc aproape două tone. Altele, cu florile cât gămălia unui ac, pot încăpea cu uşurinţă într-un degetar. Unele orhidee cresc în sol, în timp ce majoritatea (numite epifite) trăiesc suspendate pe copaci sau pe alte plante. Există orhidee care înmiresmează aerul cu parfumul fin al nucilor de cocos sau al zmeurei şi orhidee care miros precum carnea stricată.


Cele mai mici orhidee din lume au un diametru de doar un milimetru
Unii ar putea întreba: „E posibil ca toate aceste flori diferite să facă parte din aceeaşi familie?“ Chiar dacă sunt de o varietate incredibilă, există totuşi două aspecte care le diferenţiază de alte plante cu flori. Înainte de toate, la orhidee, aranjamentul petalelor este deosebit. Apoi, au o coloană care uneşte în mod cu totul aparte organele de reproducere, femele şi mascule, ale florii.

Orhidee originare din Costa Rica

Deşi nu este prea întinsă, Costa Rica are cele mai multe orhidee din lume. Într-adevăr, ţara este locuinţa a circa 1 400 de specii diferite, precum şi a altora ce aşteaptă, fără îndoială, să fie descoperite. Bucurându-se de un climat blând, favorizat de Marea Caraibilor la est şi de Oceanul Pacific la vest, Costa Rica este o zonă unde gradul de umiditate variază şi, prin urmare, este un teren propice cultivării diferitelor specii de orhidee. Tot aici, la altitudini medii, cresc şi multe păduri tropicale umede, un mediu ideal pentru cele mai multe orhidee. Într-o astfel de pădure s-a descoperit un copac care găzduia 47 de specii de orhidee!

Se depun eforturi continue pentru a salva multe specii de orhidee a căror existenţă se pare că e pusă în pericol. Din fericire însă există alte specii cărora le priesc pădurile din Costa Rica. Astăzi, oameni din toate păturile sociale au ca hobby creşterea orhideelor. Aceste flori nu sunt greu de cultivat, dar există o problemă: Creşterea lor poate crea dependenţă! O scriitoare a exprimat acest lucru astfel: „A încerca să cultivi doar o orhidee e ca şi cum ai încerca să mănânci doar o arahidă!“

Grădina Lankester  



  Înfiinţat în 1917 de naturalistul britanic Charles Lankester Wells, acest paradis tăcut este considerat una dintre cele mai preţioase grădini botanice de pe continentul american. Grădina Lankester se mândreşte cu 800 de specii autohtone de orhidee exotice care cresc pe cei 10,7 ha de păduri şi parcuri. Ea mai serveşte drept centru naţional de conservare. Orhideele sălbatice — mai ales specimenele rare — sunt uneori vândute ilegal. Când sunt confiscate de autorităţi, ele sunt duse la Grădina Lankester, în speranţa că vor fi protejate.

Cultivarea orhideelor acasă


▪ Majoritatea orhideelor cresc în ghivece sau în coşuri cu pietriş sau cu scoarţă de copac.

▪ Deşi cele mai multe orhidee nu cresc în sol, ele au nevoie de îngrăşăminte aplicate cu regularitate — mai ales când înfloresc.

▪ Orhideele au nevoie de lumină, fiecare specie în felul ei. Lumina strălucitoare pe care o primeşte floarea printr-o fereastră care dă spre sud este potrivită pentru Vanda, în timp ce lumina strălucitoare ce cade dinspre vest sau dinspre sud, în cazul acesta fiind uşor umbrită, este foarte bună pentru Cattleya. Pentru Phalaenopsis este prielnică lumina care vine dinspre vest sau lumina uşor umbrită dinspre sud.

Phalaenopsis
▪ Orhideelor ar trebui să le punem apă până când vedem că apa începe să iasă prin găurile de pe fundul vasului. Planta va fi udată din nou când dă semne de uscăciune.

Vanda
▪ Orhideelor le place mult umezeala. Aşadar, dacă locuiţi într-o zonă secetoasă, puneţi plantele într-o tavă cu pietriş şi adăugaţi apă până când acoperiţi aproape integral pietrişul.
sursa: watchtower 2007

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile cu limbaj indecent vor fi şterse.

Toate comentariile necesită aprobare şi este posibil ca ele sa nu apară pe blog imediat. Vă mulţumesc!