joi, 25 iulie 2013

„Caii care dansează cu vântul“

„Când priveşti la pasul lor, ritmic, pur, perfect şi clar, iar când vezi ce geometrie şi control au în mişcare, te cuprinde, e firesc, o imensă delectare.“ — RAFAEL ALBERTI, POET SPANIOL.
Cal Andaluz
Luminile se sting, iar în arenă răsună primele acorduri muzicale. Din spate îşi face apariţia un călăreţ pe un cal alb ce dansează pe ritmul muzicii. I se alătură apoi un grup de călăreţi ai căror cai se-ntorc şi se rotesc într-o deplină armonie. Publicul rămâne mut de uimire la vederea acestor splendide animale ce se mişcă atât de graţios.
Şcoala Regală Andaluză de Artă Ecvestră, din Jerez de la Frontera (Spania), e cunoscută în toată lumea pentru caii ei care dansează. Spectacolul e un adevărat balet ecvestru, punând în scenă mişcări de dresaj clasic şi de doma vaquera, adică „dresaj rural“. Muzica spaniolă tradiţională, precum şi costumele din secolul al XVIII-lea purtate de călăreţi sporesc frumuseţea spectacolului.
Şcoala Regală Andaluză de Artă Ecvestră
Calul spaniol de rasă
Caii care participă la spectacol sunt cai de rasă, mai exact din rasa andaluză. E o rasă străveche, care exista în munţii Peninsulei Iberice cu mii de ani în urmă. Romanii au apreciat mult aceşti cai, considerându-i foarte buni pentru armată.
Caracteristicile remarcabile ale rasei andaluze sunt forţa, agilitatea, docilitatea şi dârzenia. Aceşti cai sunt valoroşi datorită temperamentului lor unic: deşi focoşi, ei sunt docili. Graţie forţei şi agilităţii lor, caii pot executa paşi şi sărituri cu grad mare de dificultate. Totuşi, nu e deloc uşor să transformi acest superb animal într-un dansator plin de graţie.
Rasa andaluză
Dresajul
Şcoala Regală Andaluză de Artă Ecvestră a fost fondată de Álvaro Domecq în anul 1972. Ea pregăteşte caii mai întâi în cadrul unor lecţii de gimnastică pentru a le dezvolta musculatura. Apoi, caii vor putea fi învăţaţi să execute mişcări dificile de dresaj în perfectă armonie. Acest tip de dresaj e practicat în două centre renumite din lume: Şcoala Spaniolă de Echitaţie din Viena (Austria) şi Şcoala Regală din Spania. Ambele centre oferă spectacole ce-i încântă pe vizitatori, uluindu-i chiar şi pe cei mai exigenţi instructori de echitaţie academică.
Calul şi călăreţul au nevoie de multe ore de pregătire pentru a atinge performanţe remarcabile. De regulă, cei doi exersează împreună timp de patru ani, câte şapte ore pe zi, cinci zile pe săptămână. Se începe cu exerciţii de bază, călăreţul învăţând calul să meargă înainte la comanda sa. După perfecţionarea acestui tip de exerciţiu, calul învaţă să se lase spre spate în timp ce se mişcă, mutându-şi astfel centrul de greutate spre spate. Aceste exerciţii îi permit calului să-şi concentreze forţa în membrele posterioare, ceea ce îl va ajuta să execute unele mişcări mai dificile.
 Şcoala Spaniolă de Echitaţie din Viena (Austria)
Mişcările, sau alurile cum sunt ele numite, pe care calul le învaţă pot fi clasificate în: naturale şi artificiale. Pentru primele, calul trebuie să-şi perfecţioneze mişcările pe care le face în mod firesc: pas, trap şi galop. Însă pentru alurile artificiale predate la Şcoala Regală trebuie să se creeze o legătură foarte strânsă între cal şi călăreţ. Aceste mişcări necesită o mare precizie şi o forţă fizică extraordinară. — Vezi „Alurile de bază din echitaţia academică“.
„Pentru executarea mişcărilor dificile predate la Şcoala Regală, între cal şi călăreţ trebuie să existe o legătură foarte strânsă“, spune José María Sánchez Cobos, directorul spectacolului de la Şcoala Regală. „Rasa andaluză este una dintre cele mai frumoase rase de cai, iar unii cai pot deveni adevăraţi prieteni ai călăreţilor. Totuşi, se întâmplă uneori ca un cal şi un călăreţ să nu se înţeleagă unul cu celălalt, iar atunci trebuie să-i schimbăm.“
Întrebat cum reacţionează caii la muzică, José María spune: „Caii nu înţeleg muzica aşa ca noi, oamenii, dar se pare că fondul muzical de la spectacol are efect asupra lor. Se vede clar că ei reacţionează la muzica tradiţională ce constituie o parte integrantă a spectacolului nostru şi se pare că răspund la aplauzele publicului“.
De asemenea, caii reacţionează la toată grija şi atenţia pe care le primesc la şcoală. Ei sunt aranjaţi cu multă atenţie pentru spectacol; li se face duş zilnic, după fiecare lecţie, pentru a înlătura transpiraţia şi a-i înviora. Întrucât pielea lor e mai sensibilă decât cea a omului, caii au nevoie de îngrijire specială.
José María continuă: „Noi, spaniolii, obişnuim să spunem: În primii 7 ani de dresaj calul ţi-e prieten, în următorii 7 ani te bucuri de el, după care poţi să-l dai duşmanului tău. Dar asta nu se aplică neapărat la şcoala noastră. Unul dintre caii noştri, Zamorano, când avea 22 de ani dădea încă spectacole!“

În final, toată această grijă şi numeroasele lecţii de dresaj au ca rezultat un minunat spectacol, în care caii execută mişcările învăţate. Publicul poate vedea armonia perfectă dintre cal şi călăreţ şi graţia unor cai puternici ce execută diferiţi paşi pe ritmul muzicii tradiţionale spaniole. Nu e de mirare aşadar că, în ultimul vers al poemului său, din care am citat la începutul articolului, Alberti i-a numit „caii care dansează cu vântul“!
sursa: watchtowerlibrary2007

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile cu limbaj indecent vor fi şterse.

Toate comentariile necesită aprobare şi este posibil ca ele sa nu apară pe blog imediat. Vă mulţumesc!