duminică, 5 mai 2013

Frumuseţea parcurilor naţionale alpine



Un torent de ape limpezi ca cristalul, foşnetul blând al frunzelor bătute de vânt, un cer senin, razele soarelui care se strecoară printre ramurile copacilor. Iată ce privelişti încântătoare şi ce sunete plăcute ne întâmpină, şi suntem siguri că acestea nu sunt altceva decât preludiul unei zile splendide. Unde ne aflăm? În Parcul Naţional Écrins din Alpii Dauphiné, Franţa.

La Ailefroide, una dintre intrările în parc aflată la marginea pădurii, câteva panouri informative ne arată că anumite activităţi sunt interzise în interiorul parcului, de pildă, amplasarea corturilor sau aprinderea focului. Suntem rugaţi să nu aruncăm gunoaie, ci să le luăm cu noi acasă; remarcăm că este interzis să intrăm cu câini, întrucât aceştia sperie sau deranjează adesea animalele de aici.

Scopul parcurilor

Dar ce este, de fapt, un parc naţional şi în ce scop este el creat? În 1872, în Statele Unite a fost înfiinţat primul parc naţional, şi anume, Parcul Naţional Yellowstone în statul Wyoming. De atunci, pe fiecare continent s-au înfiinţat multe alte parcuri. În Franţa există şapte parcuri naţionale, dintre care trei se află în zona de curbură a Alpilor, care se întinde din Franţa până în Austria. Primul parc naţional din Europa a fost înfiinţat în 1914 în cantonul Graubünden (Grisons), Elveţia. Apoi, în 1922, în Italia s-a deschis Parcul Naţional Gran Paradiso. Printre alte parcuri naţionale aflate în zona de curbură a Alpilor se numără şi Berchtesgaden din Germania, Hohe Tauern din Austria, Stelvio din Italia şi Triglav din Slovenia. Primul parc naţional din Franţa a fost Vanoise, înfiinţat în 1963.
Obiectivul principal al parcurilor naţionale este acela de a ocroti flora şi fauna. Trebuie amintit şi faptul că există multe alte parcuri care nu au statut naţional, dar care au exact acelaşi obiectiv. Printre acestea putem aminti Parcul Regional Vercors din Franţa şi Rezervaţia Karwendel din Austria.  
Însă parcurile naţionale au un statut special, ceea ce le conferă paznicilor acestora o anumită autoritate. Aceştia sunt autorizaţi să-i amendeze pe cei care nu respectă reglementările parcului. De exemplu, în Elveţia, dacă aduci câini în parc, poţi primi o amendă de până la 500 de franci elveţieni (350$).
Poate că unii consideră că este exagerat de mult. Însă pentru anumite restricţii şi amenzi există motive întemeiate. Gândiţi-vă la următorul lucru. Odată, în timp ce ne aflam în Parcul Naţional Mercantour din Alpii Maritimi, în sud-estul Franţei, am dat peste o micuţă capră neagră. Părea singură şi complet lipsită de apărare. Cu toate acestea, noi nu am pus mâna pe ea, întrucât ne-am gândit că s-ar putea ca mama ei să nu o mai accepte din cauza mirosului nostru. Dar imaginaţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă am fi avut cu noi un câine! Sărmanul ieduţ s-ar fi speriat foarte tare, mai ales dacă câinele ar fi început să latre.
Înseamnă oare că paznicii nu sunt decât nişte poliţişti ai parcului? Nicidecum! Un paznic pe care l-am întâlnit în Parcul Mercantour ne-a arătat pe unde trecuse cu puţin timp înainte o turmă de capre negre, lăsând urme în zăpada proaspătă. El ne-a atras atenţia asupra modului în care copitele lăsaseră urmele. Acest lucru ne-a ajutat să apreciem rolul paznicilor, care nu numai că se îngrijesc de păstrarea echilibrului natural în parc, dar îi şi informează şi îi învaţă pe vizitatori.

Bogata colecţie a naturii

Continuându-ne drumul pe cărarea noastră, vedem pe un versant aflat în depărtare nişte capre negre care saltă jucăuşe pe neveuri, sau câmpuri cu zăpadă grăunţoasă. Mai zărim şi două marmote care se joacă pe versanţii stâncoşi. Unele dintre aceste marmote sunt extraordinar de blânde, apropiindu-se de drumeţi, în speranţa că vor primi ceva de mâncare.
În unele parcuri alpine se pot întâlni turme de capre ibex. Cele mai multe capre ibex se găsesc în Parcul Gran Paradiso, Italia. Am fost încântaţi să vedem câteva în Parcul Mercantour. În acest parc alpin sudic există o mulţime de animale sălbatice. Muflonii, un fel de oi sălbatice, cutreieră în voie prin aceste ţinuturi, iar în ultimii ani, lupii şi-au făcut din nou apariţia. Cu toate acestea, vizitatorii nu au de ce să fie îngrijoraţi, deoarece lupii rareori se aventurează în apropierea cărărilor, încercând astfel să evite oamenii. În trecut, în Alpii Elveţieni hoinăreau în voie şi urşi, însă ultimul exemplar care a fost văzut în aceste locuri a fost ucis în 1904. În Europa de Vest, ursul brun poate fi întâlnit acum în munţii Pirinei, aflaţi la graniţa dintre Franţa şi Spania, în munţii Cantabrici, din nordul Spaniei, şi în Parcul Naţional Abruzzi, din centrul Italiei. În schimb, în Parcul Naţional Elveţian puteţi auzi uneori mugetul cerbilor, întrucât aici există un număr mare de exemplare.
Dar pe lângă animalele mai mari există şi o mulţime de animale mai mici care îl încântă pe vizitator, de pildă, hermine şi iepuri de câmp, a căror blană devine albă în timpul iernii, precum şi vulpi, marmote şi veveriţe. În plus, aceste regiuni adăpostesc miriade de insecte, printre care şi fluturi extraordinar de frumoşi şi furnici harnice. Iubitorii de păsări nu vor fi deloc dezamăgiţi. Puteţi zări un vultur planând la mare înălţime, iar în Parcul Naţional Elveţian şi în parcurile Vanoise şi Mercantour puteţi vedea chiar şi un vultur al mieilor, sau vulturul bărbos. De asemenea, destul de obişnuit este sunetul caracteristic al unei ciocănitori care bate cu ciocul în trunchiul unui copac, căutând insecte. Mulţi se întreabă cum supravieţuiesc în Alpi pe timp de iarnă aceşti locuitori ai munţilor. Aceste animale sunt bine adaptate acestui mediu, deşi condiţiile atmosferice aspre le elimină pe cele bolnave şi bătrâne.

Flora alpină

Chiar şi plantele sunt ocrotite în aceste parcuri. Ca urmare, este interzis să rupem florile, inclusiv frumoşii crini portocalii ce mărginesc poteca noastră. Probabil că vă întrebaţi de ce. Unele plante — cum ar fi renumita floare-de-colţ, anemona de munte, trandafirul de munte, albăstriţa de munte şi unele varietăţi de genţiană — sunt rare, iar pentru a le asigura supravieţuirea este absolut necesar să fie ocrotite. Diversitatea florilor este cu adevărat impresionantă.
Frumuseţea naturii se observă şi la copacii care împodobesc parcurile. Toamna, nuanţele aurii ale zadei înfrumuseţează pădurea. În schimb, zâmbrul, sau pinul elveţian, pare să sfideze rigorile iernii, furnizând în permanenţă hrană pentru pasărea cunoscută de mulţi drept gaiţa de munte. Această pasăre transportă în guşă seminţele de pin pe care le-a cules, după care le îngroapă pentru a le consuma ulterior. Procedând astfel, ea ajută la răspândirea pinilor până în locuri în care n-ar putea ajunge altfel. Fără îndoială, am putea sta o zi întreagă privind frumuseţea ce ne înconjoară.
 sursa: watchtower 2007

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile cu limbaj indecent vor fi şterse.

Toate comentariile necesită aprobare şi este posibil ca ele sa nu apară pe blog imediat. Vă mulţumesc!