miercuri, 19 decembrie 2012

Flori de câmp sau buruieni?

Florile de câmp sunt fascinante. Priviţi câteva clipe modelele complicate ale inflorescenţelor lor. Remarcaţi splendidele culori în care sunt înveşmântate. Lăsaţi-vă pătrunşi de miresmele lor suave. Şi cât de ispititoare sunt aceste flori: parcă ne invită să-ntindem mâna şi să le atingem petalele delicate! Eleganţa lor nobilă ne desfată ochii şi trezeşte în noi emoţii dintre cele mai diverse. Într-adevăr, florile de câmp dau naturii un plus de frumuseţe şi ne sporesc dragostea de viaţă. 

Deşi florile de câmp impresionează prin culorile lor vii, precum şi prin formele şi miresmele lor încântătoare, rolul principal al acestora este să producă seminţe pentru a se înmulţi. Tocmai de aceea, florile de câmp au fost create în aşa fel încât să atragă insectele, păsările şi chiar liliecii, care le polenizează. De fapt, ele fac deliciul fluturilor şi al păsărilor cântătoare. „Spre deosebire de florile cultivate, florile de câmp sunt sursa de hrană a acestor înaripate“, spune horticultorul şi ziaristul Jim Wilson. Este interesant că, „iniţial, toate florile creşteau în sălbăticie“, precizează The World Book Encyclopedia.


În lume există mii de asemenea plante. Aşadar, cum putem recunoaşte în prezent florile de câmp? Ce sunt ele, de fapt? În termeni foarte simpli, ele sunt plante cu flori care cresc fără intervenţia omului. Doar în America de Nord au fost identificate peste 10 000 de specii de flori de câmp. „Deşi expresia se referă în general la plante cu tulpină ierboasă şi cu flori atrăgătoare, cărţile de specialitate includ în această categorie şi plante cu tulpină lemnoasă. Aceasta demonstrează că e imposibil să dăm o definiţie atotcuprinzătoare care să se potrivească oricărui tip de plantă pe care o numim sălbatică“, afirmă naturalistul Michael Runtz, autorul cărţii Beauty and the Beasts — The Hidden World of Wildflowers.
Seminţele străbat pământul în lung şi-n lat. Unele fac lungi călătorii pe aripile vântului sau pe valurile apelor. Majoritatea însă nu călătoresc la fel de mult, deoarece sunt create special pentru anumite zone. Vântul poate duce la mari distanţe seminţe cât firul de praf. Totuşi, seminţele cu structuri de forma unei umbreluţe, precum seminţele păpădiei, pot zbura doar pe distanţe mici.

Probabil veţi fi surprinşi să aflaţi că multe dintre florile de câmp din America de Nord, în prezent plante autohtone, au fost aduse de pe alte meleaguri. Odată ce omul s-a avântat în larg spre noi ţinuturi, o mulţime de plante ori seminţe şi-au părăsit patria şi s-au răspândit în lumea largă. Multe dintre acestea se trag din Europa sau din Asia. Unele au fost „invitate“, iar altele au călătorit „clandestin“. De fapt, multe plante cu care se mândreşte în prezent peisajul nord-american „au ajuns [pe acest continent] ca buruieni. Seminţele lor s-au strecurat printre seminţele plantelor de cultură, printre cereale, în baloturi de paie şi fân ori în balastul navelor . . . Altele au fost introduse ca plante medicinale sau aromatice şi pentru a fi folosite la prepararea vopselelor şi a parfumurilor“, se spune în cartea Wildflowers Across America. Dar de ce sunt aceste plante considerate buruieni?

Când florile de câmp ajung buruieni

În general, orice plantă care creşte nestingherită acolo unde n-ar trebui poate fi numită buruiană, indiferent că îşi scoate căpşorul pe pajiştea dinaintea casei, în grădină sau în straturile de zarzavaturi. „Multe plante catalogate drept buruieni nu ar putea supravieţui . . . dacă nu ar exista aceste habitate artificiale“, se afirmă în cartea Weeds of Canada. Lucrarea mai spune: „Suntem în mare măsură răspunzători de crearea condiţiilor de mediu prielnice dezvoltării plantelor pe care, de fapt, vrem cu tot dinadinsul să le stârpim“. Unele flori de câmp strămutate invadează teritoriul plantelor autohtone mai puţin agresive şi le modifică radical habitatul. Totuşi, astfel de plante nu rămân simple plante aclimatizate, ci se transformă în buruieni dăunătoare.
Dacă aţi încerca să cultivaţi chiar şi o parcelă mică, aţi înţelege ce înseamnă invazia unei plante nepoftite. Totuşi, solul necultivat e repede erodat de agenţi precum vântul şi apa. În orice moment, în stratul de 3 cm de la suprafaţa pământului se găsesc milioane de seminţe în stare latentă de toate soiurile. Iată de ce, când o bucată de pământ rămâne necultivată, buruienile sunt „programate“ să acopere imediat suprafaţa respectivă, dând astfel stabilitate solului. Acest fenomen e cauza unui duel neîntrerupt între grădinar şi buruieni. Înţelegerea lui însă vă poate ajuta să recunoaşteţi importanţa rolului pe care îl au buruienile şi florile de câmp.
 
Bucuraţi-vă de acest fascinant univers vegetal

Nu poţi să nu te laşi furat de frumuseţea sălbatică a colinelor împădurite, când, primăvara, albul imaculat al florilor de trilium şi albastrul pur al florilor de cicoare le dau un plus de culoare. Dimineaţa, cicoarea se deschide, se întoarce după soare, iar în lumina puternică a după-amiezii îşi închide corola. Aceste flori nu vestesc decât începutul unei splendide parade de frumuseţe. În toate anotimpurile anului, florile se întrec să atragă privirile. Pe scena naturii, crinul arămiu, de pildă, este doar în trecere. Cât despre rujile galbene, ele înfloresc de primăvara târziu până vara prin dumbrăvi însorite sau la marginea drumurilor.

Într-adevăr, universul florilor de câmp e de-a dreptul fascinant. Unele cresc pe pajiştea sau în grădina voastră ori le zăriţi de-a lungul drumului sau prin păduri. Opriţi-vă o clipă: admiraţi-le modelele complicate şi bucuraţi-vă de splendidele lor culori şi de încântătoarele lor miresme. 

Ştiaţi că . . .

  Odinioară, păpădia nu era cunoscută nicăieri în America de Nord. În prezent, creşte în cea mai mare parte a lumii. Unii specialişti sunt de părere că păpădia îşi are originile în Asia Mică. Emigranţii europeni stabiliţi în Americi erau obişnuiţi să o consume; au dus-o cu ei şi au sădit-o în noile lor grădini. Rădăcina păpădiei e folosită în multe medicamente, iar frunzele tinere, în salate.

  Margaretele sunt printre cele mai răspândite flori ce cresc la marginea drumului. Originare din Europa, margaretele înveselesc decorul natural. Fiecare margaretă e în realitate un buchet de flori galbene şi albe în miniatură. Discul din centru e alcătuit din sute de floricele aurii, fertile. De jur împrejur sunt dispuse 20–30 de petale albe, care sunt flori sterile. Pe acestea poposesc gâzele.
 
  Crinul arămiu se spune că e originar din Asia. A fost introdus în Anglia şi, în cele din urmă, în America de Nord. Deşi pe fiecare tulpină cresc mai multe flori, inflorescenţa are de regulă o viaţă scurtă, de numai o zi. Florile se deschid dimineaţa şi până la sfârşitul zilei se ofilesc.

  Piciorul-cocoşului a fost adusă din Europa în America de Nord. Preferă locurile mlăştinoase şi marginile drumurilor. Uneori atinge o înălţime de doi metri. Puţini oameni îşi dau seama că poate fi o plantă periculoasă. Aproape toate speciile irită într-o oarecare măsură pielea. Secole la rând, piciorul-cocoşului a fost cunoscut ca plantă care urzică. Anne Pratt, scriitoare britanică din secolul al XIX-lea, a afirmat: „Au fost cazuri când drumeţul s-a întins să tragă un pui de somn în apropierea unei tufe de piciorul-cocoşului, iar când s-a trezit şi-a dat seama că pielea de pe faţă i se iritase şi îl ustura pentru că atinsese florile plantei“.

sursa: watchtower


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile cu limbaj indecent vor fi şterse.

Toate comentariile necesită aprobare şi este posibil ca ele sa nu apară pe blog imediat. Vă mulţumesc!