vineri, 15 aprilie 2011

FLOAREA-SOARELUI



Zilele senine şi însorite ne învioreazăpe toţi. Nu e de mirare, aşadar, că pretutindeni în lume oamenii se simt la fel de învioraţi la vederea plantei ce poartă chiar numele soarelui: floarea-soarelui! ,,Faţa'' ei ce pare că zâmbeşte are puterea de a ne bine dispune. Cu atât mai mult un lan cât vezi cu ochii de ,,feţe'' aurii, ce par să radieze!

Floarea-soarelui face ocolul pământului

Ţara de baştină a florii-soarelui se întindea din America Centrală până în sudul teritoriului numit actualmente Canada. Planta era cultivată de indieni. După ce în 1510, exploratorii spanioli au dus-o cu ei peste Atlantic, floare-soarelui s-a răspândit foarte repede în vestul Europei. La început, a fost folosită doar ca plantă ornamentală în grădinile botanice sau în cele private. Însă, pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, seminţele ei au ajuns să fie considerate un deliciu. Tot pe atunci, oamenii preparau din frunzele şi florile ei un ceai pentru combaterea febrei.

În 1716 un englez a obţinut brevetul pentru extragerea uleiului de floarea-soarelui, care urma a fi întrebuinţat în industria ţesăturilor şi a tăbăcitului. Cu toate acestea, restul Europei nu a făcut cunoştinţă cu uleiul de floarea-soarelui decât pe la începutul secolului al XIX-lea. Deşi ţarul rus Petu cel Mare dusese seminţele florii-soarelui din Olanda în Rusia în 1698, în Rusia floarea-soarelui nu a început să fie cultivată decât în scop comercial decât în anii 1830.După câţiva ani, regiunea Voroneji din Rusia producea mii de tone de ulei de floarea-soarelui. Cultivarea florii-soarelui s-a răspândit în scurt timp şi în ţările vecine, în Bulgaria,fosta Iugoslavie, în România, Ucraina şi Ungaria.

Culmea ironiei, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, floarea-soarelui a fost reintrodusă în America de Nord chiar de emigranţii ruşi, deoarece primii colonizatori ai continentului nu cultivaseră floarea-soarelui aşa cum făcuseră indienii. În prezent, lanurile nesfârşite de floarea-soarelui dau culoare peisajului tuturor continentelor.


Se roteşte după soare

Atât frunzele, cât şi florile sunt heliotropice, cu alte cuvinte se orientează spre lumină. Planta stopează auxină, un hormon vegetal ce stimulează creşterea. Cantitatea mai mare de auxină pe partea opusă a celei expuse soarelui face ca tulpina să se îndrepte spre lumină. După ce ating nivelul maxim de înflorire, florile nu mai sunt heliotropice şi în general rămân orientate spre vest. Denumire latinească a florii-soarelui,Helianthus annuus, derivă din două cuvinte greceşti care înseamnă ,,soare'' şi ,,floare'' şi dintr-un cuvânt latinesc care înseamnă ,,anual''.

Planta poate atinge deobicei înălţimea de 2 metri, însă unele exemplare uriaşe pot avea chiar şi peste 4 metri. Tulpina robustă şi frunzele păroase şi verzi susţin o pălărie mare, rotundă, cu petale de un galben aprins. Centrul închis la culoare al corolei este alcătuit din flori mai mici, tubulare. Seminţele comestibile ale florii-soarelui se dezvoltă tocmai din aceste floricele polenizate de insecte. Diametrul pălăriei florii-soarelui poate varia de la 5 cm la 50 cm, iar o singură floare poate produce între 100 şi 8000 de seminţe.

În general, doar două specii se folosesc în agricultură. Una este cultivată în deobşte pentu extagerea uleiului, cealaltă este cultivată pentru tuberculii săi, asemănători cartofior, folosiţi ca nutreţi pentru animale, la fabricarea zahărului şi a alcolului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile cu limbaj indecent vor fi şterse.

Toate comentariile necesită aprobare şi este posibil ca ele sa nu apară pe blog imediat. Vă mulţumesc!