joi, 8 aprilie 2010

ALBINELE FĂRĂ AC DIN AUSTRALIA



V-aţi lăsat vreodată învăluiţi de zumzetul liniştitor al harnicelor albine care zboară din floare în floare în razele strălucitoare ale soarelui de la începutul primăverii ? Într-adevăr , ele sunt nişte insecte superbe . Numai de n-ar înţepa !

Probabil veţi rămâne surprinşi să aflaţi că există albine care nu înţeapă . Acestea sunt cunoscurte ca ,,ALBINELE FĂRĂ AC DIN AUSRALIA '' (Austoplebeia symei ) şi trăiesc în multe zone din estul Austaliei . Albinele fără ac au o lungime puţin mai mare de 4 mm . Sunt negre , faţa şi părţile lor laterale fiind acoperite cu un păr des de culoare albă . Multe au nişte puncte mici , galbene pe marginile din spate ale segmentelor toracice . De-a lungul coastei cuprinse între nordul îndepărtat al Queensland-ului şi în sudul New South Wales-ului trăiesc cel puţin 10 specii de albine fără ac .

Gândiţi-vă la avantajele de care se bucură cei ce extrag mierea din stup . Un apicultor spune : ,,Când lucrez cu alte specii de albine port mască de protecţie şi pulover cu guler rol , însă când lucrez cu albinele fără ac nu am nevoie de nici o protecţie ''.

Stupii albinelor fără ac se deosebesc foarte mult de cei ai celorlalte albine . De fapt , deseori aceştia sunt numiţi cuiburi . În loc să-şi strângă mierea şi polenul în faguri obişnuiţi , cu celule hexagonale , albinele fără ac constuiesc ciorchini de celule ovale din ceară şi răşină . După ce sunt umplute , aceste celule sunt căpăcite , iar albinele construiesc altele deasupra sau în jurul lor .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile cu limbaj indecent vor fi şterse.

Toate comentariile necesită aprobare şi este posibil ca ele sa nu apară pe blog imediat. Vă mulţumesc!